Istoria noastră prenatală

Omogenitatea vieții fetale

Nimic nu lipsește , orice nevoie este satisfăcută imediat și, sub un anumit prag de stres,nici o funcție biologică nu este supusă vreunui dezechilibru , datorită „barierei fetoplacentare” care apără fătul de majoritatea factorilor nocivi.
Mai există și o ,,barieră fetală” rezultată dintr-o funcționare senzorială continuă.Este sigur că nu poți fi sensibil la mediul exterior daca ești scufundat într-un mediu constant și potrivit.
În viaţa intrauterină, simţurile se formează şi sunt pregătite pentru a-şi îndeplini rolul specific după naştere; ele funcţionează într-un mediu special, caracterizat înainte de toate printr-o omogenitate constantă.
Toate simţurile fătului transmit în permanenţă acelaşi mesaj, conform modului lor propriu de funcţionare: nu există nici o diferenţă, totul este constant – nimic nu-l deranjează.
Toate simţurile sale, care funcţionează la capacitate maximă din luna a 5-a aproximativ, îl fac să trăiască o viaţă omogenă: coerentă, regulată, uniformă, adică totală.
Omogenitatea este singura regulă în timpul vieții fetale

Capacitățile senzoriale precoce ale fătului

La 12 săptămâni pipăitul, gustul, mirosul și simțul echilibrului(fără de care fătul s-ar înfășura în cordonul ombilical) încep să fie funcționale.
La 20 săptămâni auzul și vederea devin la rândul lor funcționale . Deci pe la mijlocul vieții fetale , fătul își simte mediul, iar ceea ce simte i se implantează în fiecare celulă.
Omogenitatea vieții prenatale este detectată fără încetare de către toate simțurile.
Ochii încă nu au nimic de văzut, dar vederea funcționează, din moment ce nu ne naștem orbi. Se poate presupune că centri vizuali constituie un fel de destinație naturală și comună pentru impresiile celorlalte simțuri , ceea ce ar duce la obișnuința unei vederi interioare care ar preceda vederea exterioară.

Vid genetic și memorie placentară

Oare condițiile și capacitățile fătului sunt doar momentane sau se prelungesc?
Încă din secolul XIX, anatomiștii au descoperit existența unor zone corticale ,neprogramate genetic, numite arii asociative , care ar constitui cel puțin 1/3 din creier, după unii chiar 90%. Îndată ce sunt suficient constituite, la câteva luni de gestație, aceste arii sunt funcționale și realizează legaturi sinaptice ce reflectă trăirile din acel moment. Altfel spus, creierul fătului omenesc posedă mijloacele de a înregistra omogenitatea prenatală, iar omul își va aminti de ea
La originea posibilității ființei omenești s-ar afla un vid genetic. Cu alte cuvinte, ceea ce este programat la om este neprogramarea sa.

Totalitatea originară

Dacă punem în legătură condițiile de viață prenatală, capacitățile senzoriale ale fătului și marile sale posibilități de memorare, ajungem la concluzia că programarea genetică nu este singura care determină constituirea ființei umane . Experiența prenatală cu trăirea omogenității ambiante ne face să nu provenim din regnul animal ,ci de la totalitatea vitală.
Simțirea și memorarea omogenității vitale invadează teritoriile corticale libere și le organizează într-o structură neuronală specifică, care dezvoltă o dimensiune a ființei ca ființă.
Ființa care rezultă din această origine dobândește astfel sensul totalității.
Scurt rezumat extras din ,,Sensul Maternității” de J.M.Delassus

1 Comment

  • Ioana , 18/08/2022

    Am vrut sa va multumesc pentru aceasta lectura excelenta!! Mi-a placut absolut fiecare parte. Te-am marcat ca sa te uiti la lucruri noi pe care le postezi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *