Prima relatie individ-individ este aceea pe care o avem cu mama. Calitatea acestei relatii va determina calitatea tuturor relatiilor in viata.
Exista o preocupare tot mai frecventa pentru nevoile esentiale ale copilului ce vine pe lume,lucru realizat déjà in mare masura prin dezvoltarea unei noi stiinte maternologia(www.maternologia.ro) o disciplina medicala pusa in slujba mamei si copilului ei.
Se pune accent tot mai mult pe relatia mama-copil , inca din momentul conceptiei , pe toata perioada prenatala , nastere si perioada postnatala , dar sip e relatia parinte(mama-tata)-copil de mai tarziu.
De modul in care mama primeste si percepe viitoarea viata ce se dezvolta in ea pe parcursul celor noua luni , de trairile ei interioare , va depinde mult manifestarea fizico- emotional- mentala a copilului ei.
Daca relatia mama-copil este o relatie buna, plina de dragoste, omul va invata din aceasta , va experimenta experimenta in continuare calitatea acestei relatii, ca apoi sa proiecteze in relatiile viitoare cu ceilalti.
O impotanta covarsitoare o are nasterea si prima privire(imbratisare). Este foarte important ca imediat dupa nastere sa existe un prim contact mama-copil, inainte ca toate acele maini straine care-l vor manipula, spala, masura , injecta , sa-i intrerupa brutal bebelusului lumea paradisiaca.
Aici, acum apare FRICA , care va ramane multa vreme in emotiile bebelusului.
De aceea este foarte important ca mama sa stie acest lucru, sa-si doreasca contactul cat mai rapid dupa nastere cu copilul ei, sa fie treaza si nu adormita(vezi cezariana cu anestezie generala) pentru ca ei ii este frica.
Este necesara consilierea ei in timpul sarcinii si tratarea fricilor si altor simptome fizice-emotionale- mentale inainte de a sosi copilul pe lume.
De cele mai multe ori , la inceputul maternitatii, femeia care devine mama este deseori nelinistita , lipsita de incredere, neinteleasa de anturaj, obosita si traumatizata. In aceste conditii , de suferinta, simtul matern nu va apare in mod “ natural”. Nerecunoscuta la timp, acesata suferinta va merge catre depresia postpartum, si chiar daca nu se va ajunge pana la depresie , manifestarea suferintei materne poate fi perceputa indirect, prin intermediul copilului care plange, nu mananca bine, nu bea sufficient, nu se odihneste bine, are diverse eruptii etc.
Este un paradox . Dificultatea materna va fi deplasata catre ceva explicabil prin dificultatile copilului, ca el sa fie tratat. Ea va apela la pediatru, si-si va umple lipsa inclinatiei naturale catre maternitate cu pozitia de ingrijitoare a copilului.
In concluzie, prezentarea frecventa cu copilul /sugarul la medic , pentru tot felul de afectiuni /probleme ale acestuia , ascunde de cele mei multe ori suferinta nerecunoscuta a mamei.
