Ramona Roșu

Avem bucuria de a vă anunța că ne-am extins echipa şi serviciile medicale pentru sănătatea feminină, în cadrul clinicii Stella Maris, etaj 1, str Drumul sării 108, Bucureşti.

Marțea şi joia, Ramona Roşu, fiziokinetoterapeut PERInatal, educator prenatal și doula cu experiență de peste 20 ani, facilitează cu rezultate remarcabile, gimnastica pre/post-natala, masajul terapeutic pre/post-natal şi kineto&masaj bebeluşi, prin programul ProNataliTa.

Pentru programări sunați/mesaj whats app la numărul 0745.399.996 – Ramona Roşu. 

– Gimnastica PREnatala •

Obiectivele terapeutice sunt prevenirea şi combaterea efectelor secundare ale transformarilor specifice sarcinii:
• lombalgiile şi lombosciaticele sunt atenuate prin creşterea tonusului muscular paravertebral, corectarea aliniamentului corporal şi posturii, alături de echilibrarea oaselor bazinului prin exerciții terapeutice cu mingii de gimnastică;
• previne şi tratează incontinența urinară, creşte rezistența perineului la naştere prin exerciții pelvi-perineale Kegel şi Kriston adaptate pentru sarcină;
• profilaxia edemelor şi varicelor prin exerciții locoregionale;
• previne şi tratează sindromul compresiv de tunel carpian;
• controlul greutății corporale în vederea menținerii ei la valori adecvate lunilor de sarcină;
• profilaxia diabetului gestational prin menținerea tonusului muscular general;
• reeducarea respirației toracice şi diafragmatice, astfel exersând respirațiile pentru travaliu;
• antrenează pragul durerii și management-ul durerii prin respirație, de folos în travaliu, dar şi după cezariană;
• facilitează tranzitul intestinal şi reduce constipația
• susține aparatul cardio-vascular prin exerciții aerobice, facilitând circulația venoasă, dar şi perfuzarea placentară, consecutiv fătul beneficiază de mai mult oxigen şi substanțe nutritive, iar toxinele sunt mult mai bine eliminate.
• se desfăşoară în grupuri de maxim 5 persoane, fiziokinetoterapeuta ghidează şi supraveghează fiecare persoană, iar gravidele comunică între ele. Astfel, scade anxietatea prin crearea unei comunități sigure.

• Gimnastica POSTnatala mami&bebe •

Obiective terapeutice:
– Reducerea diastazei abdominale şi redefinirea supleței abdominale
– Tonifierea musculaturii pelvi-perineale
– ⁠Echilibrarea oaselor bazinului
– Tonifierea şi relaxarea (streching) musculaturii spatelui
– Creşterea endorfinelor şi a starii de bine.

• Masaj terapeutic pre/post-natal •
Obiective terapeutice:
• Relaxarea musculaturii tensionate
• Reducerea edemelor şi a varicelor
• Tratarea sindromului compresiv de tunel carpian
– Tratarea spasmelor musculare (cârceilor)
– Echilibrarea ligamentelor de susținere uterină

Kinetoterapie şi masaj bebeluşi
Obiective:
– evaluarea generală a simetriei musculare şi a reflexelor
– exerciții de kinetoterapie pasivo-active adaptate vârstei ce facilitează dezvoltarea armonioasă a bebeluşului.