Suferința maternă
Cum se raportează medicul de familie care îngrijește mama antenatal și postnatal la suferința maternă și la nou născutul și sugarul în dificultate
Un caz maternologic al medicului Daniela Marincaș
In urma observației pe mai mulți ani a gravidelor și apoi a mămicilor și bebelușilor pe care i-am avut în grijă , am ajuns la o concluzie: în unele cazuri am fost cu siguranță în impas.
Nu mi-am putut explica medical alopat anumite simptome curioase, neobișnuite , pe care le-am întalnit la gravide sau la femeile ce au născut recent sau care își îngrijesc bebelușii de sub 1 an.
Unele lucruri le-am înțeles mai bine grație homeopatiei, dar nu totul.
Altele s-au luminat prin informațiile de primaristică primite de la unul din maeștri mei .
Abia în ultima vreme, maternologia mi-a mai adus un plus de informație prețios.
Și am să vă exemplific un caz : cu mulți ani în urmă am avut ocazia să înscriu pe listă și să urmăresc un nou născut, aparent normal, care de la un moment dat a refuzat să mai bea lapte în stare de veghe, doar” în somn”, așa cum relata mama , anxioasă, obosită și depășită de problema alimentării.
Pe atunci nu am reușit să înțeleg de ce acel copil nu primea laptele, dat de altfel cu biberonul(lapte praf), decât în somn.
De fapt, ceea ce nu am văzut atunci era tocmai dificultatea maternă, până la prăbușire(epuizare fizică și psihică), lipsa legaturii mamă-copil; o mamă depășită de situație ,dar care mima normalitatea din străfundurile ființei ei și un copil retras în sine , exact așa cum este descris în maternologie, blocat la limita între existența omogenă și totală a uterului și lumea în care s-a născut fizic ,dar nu a fost primit(contactul emoțional și fizic cu mama sa)
Copilul așteaptă, rămâne acolo “la poarta” de intrare a acestei lumi, de unde doar mama poate să-l primescă, să-l asigure că totul este în regulă, să-i reclădească pas cu pas încrederea și trăirile pe care le-a avut în uter.
Și cum : prin oglindirea unul în celălalt (privirea) și prin actul de a fi hrănit (alăptarea la sân sau biberon).
Astfel copilul semnalează că mama are probleme , el fiind primul diagnostician ; noi medicii ,de la el vom primi primele informații că lucrurile nu stau atât de bine între el și mama, și că ambii au nevoie de ajutor specializat, maternologic.
Concluzia: cazul acesta a rămas pentru mine încă o necunoscută, nu știu cum a evoluat pe termen lung copilul, ce performanțe are actual, ce l-a scos din starea de retragere în sine .
Dar știu că , de acum mă preocupă în mod clar și firesc în dezvoltarea nou născuților și mamelor din grija mea nu doar evoluția parametrilor fizici , nu doar simptomatologia cu care se prezintă ,ci și legătura emoțională care se realizează între ei, legătura esențială pentru evoluția pe termen lung a nou născutului, sugarului, copilului mic, preșcolarului, școlarului ,adolescentului și adultului ce va deveni.